
Ce înseamnă să fii barista
Dacă ai descoperit de curând atracția cafelei de specialitate probabil că ți-a trecut cumva pe la urechi și cuvântul barista. Dacă ai consumat această cafea minunată artizanală, știi ce este un barista, dar poate că te întrebi: o fi greu, aș putea să fac și eu asta, cât din ceea ce am eu în cană depinde de persoana asta? De aceea, mi-am propus să vă vorbesc despre misterioasa persoană cu numele de barista.
Barista, cu pluralul său bariști, este un cuvânt italienesc, dar, în Italia, barista este barmanul, adică orice persoană care servește băuturi de orice fel la bar. În restul lumii, în special în acele țări în care cafeaua de specialitate și-a făcut apariția și a devenit apreciată, barista este acea persoană ce îți prepară acea cafea specială. Pentru că espresso este o cafea tipic italienească și este asociată cu o cafea de calitate, iar în același timp în Italia barmanul servește și cafele, nu numai băuturi alcoolice, termenul de barista a fost împrumutat de toată lumea pentru a desemna expertul în prepararea unei cafele artizanale.
Ce face un barista?
Să spui că jobul lui este să îți servească o cafea e ca și cum ai spune că bucătarul îți servește mâncarea.
Un barista trebuie să știe cum funcționează aparatele automate de espresso, dar și cele neconvenționale precum French Press, pour over sau metoda drip coffee. De asemenea trebuie să cunoască metodele de obținere a diverselor tipuri de espresso: cortado, flat white sau cappuccino. Trebuie să știe cum să creeze spuma de lapte mai densă, mai mică, dar chiar și cu model. Trebuie să cunoască tipurile principale de boabe de cafea, dar și originea și profilul de aromă al fiecărui tip de cafea pe care o comercializează pentru a putea face recomandări legate de acestea.
Chiar dacă nu barista este cel ce prăjește cafeaua, boabele fiind prăjite la prăjitoria de cafea, el trebuie să cunoască foarte bine procesul de prăjire, ce este acela un profil de prăjire, de unde provine cafeaua, chiar și cum a fost culeasă. El are datoria de a avea grijă de boabele de cafea după ce ele au fost prăjite, drept urmare dacă nu știe cum să le păstreze în funcție de caracteristicile fiecăreia, produsul final își poate modifica simțitor gustul.
Un barista știe cum să prepare orice băutură pe bază de espresso, dar cunoaște și tainele ”artei de a crea spumă”, denumită generic latte art. Latte art se referă la acele desene pe care un barista le face din turnarea spumei de lapte în cafeaua ta. Acest punct important nu demonstrează numai capacitățile artistice ale acestei persoane, dar reprezintă de multe ori un punct de conversație și apropriere față de clienții cafenelei. Barista este cel ce cunoaște pe dinafară toate rețetele de cafea vândute în locul în care lucrează și chiar de multe ori poate aduce modificări unor rețete, are libertatea de a testa și a se juca un pic cu ingredientele.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoască o asemenea persoană este cum funcționează aparatul de făcut cafea existent în cafenea. Aceasta poate fi o sarcină ușoară în foarte puține cazuri. Cafenele ce vând cafea de specialitate au de obicei mașini semiautomate, adică acestea pot executa comenzile în funcție de parametrii introduși de către barista. Felul în care este măcinată cafeaua influențează mult tipul de cafea din cana clientului, timpul de infuzare (brew time), deci este foarte important să cunoști în amănunt aparatul cu care lucrezi.
Viața unui barista nu este una ușoară și nici una de poveste, așa cum înclină mulți să creadă, și anume că stau pe un sac de cafea de specialitate și prepară cafele și stau la taclale. Nimic nu este mai greșit. Ziua unui barista începe dimineața devreme pentru că trebuie să deschidă shop-ul, să pregătească aparatele. În plus, printre atribuțiile sale se numără și curățarea aparatelor, a meselor, primirea banilor de la clienți.
Ceea ce însă îi unește pe toți acești oameni, ce și-au făcut o meserie din a prepara cafeaua, este pasiunea pentru cafea. Pentru că acest job presupune pe lângă trainingul absolut necesar și foarte multă dedicație. Să stai în picioare tot timpul și să prepari sute de cafele zilnic este foarte obositor, necesită multă atenție și răbdare. Un pasionat al cafelei nu se va supăra niciodată atunci când clienții lui, la rândul lor împătimiți ai acestei boabe magice, vor pune grămezi de întrebări despre ce beau sau ce ar vrea să bea. Vor explica cu răbdare oricărui novice ce anume se poate aștepta de la un brew sau o boabă și o vor face cu satisfacție și zâmbet pe buze.
În încheiere, un fapt interesant este că majoritatea bariști-lor nu beau cafea acasă, deși cu siguranță dețin măcar un French Press. Lipsa de timp în diminețile de lucru, dar și faptul că pe parcursul unei zile trebuie să guste de multe ori din diverse concentrații, tipuri de brew, etc, îi face băutori de puțină cafea, însă o cafea delicioasă.
Comentarii