
Cum prepari cea mai bună cafea cu Chemex
Instrumentul de preparat cafeaua pe care vi-l prezentăm astăzi este unul complet atipic, pe de o parte datorită modului de utilizare, iar pe de o parte datorită pasiunii din spatele descoperirii lui. Dar să începem cu felul în care inventatorul acestuia a fost inspirat să-l creeze, pentru ca mai apoi să trecem la pașii concreți pe care trebuie să-i întreprindeți pentru a-l folosi la prepararea celei mai bune cafele.
Istoric
Instrumentul de preparat cafeaua numit Chemex a fost inventat de Peter Schlumbohm. Chimist și inventator, Peter Schlumbohm a înfățișat prin invențiile lui conceptul de bucătărie - laborator - un semn distinctiv al bucătăriei noi din perioada interbelică, atât în cazul cafetierei Chemex, cât și în celelalte ustensile pe care le-a brevetat.
Cafetiera Chemex, cel mai de succes design dintre cele peste 300 pe care le-a brevetat Peter Schlumbohm, a fost creată în 1941, forma sa fiind inspirată de cea a echipamentelor de laborator, precum balonul Erlenmeyer, având în vedere specializarea inventatorului acesteia în domeniul chimiei.
Ingeniozitatea invenției cafetierei Chemex i-a adus recunoștința comunității științifice, dar și a celor de artă și design. Astfel, cafetiera Chemex nu este doar un instrument de preparat cafeaua, ci este și un obiect de muzeu. Atât în trecut, cât și în prezent, design-ul acesteia a fost apreciat în toată lumea. În 1943 a fost expusă în Muzeul de Artă Modernă ca fiind unul dintre cele mai bine concepute produse. De asemenea, Illinois Institute of Technology a selectat-o drept unul dintre cele 100 de produse cele mai bine concepute din epoca modernă. Astăzi, cafetiera Chemex poate fi găsită în muzee din întreaga lume și este inclusă în colecția permanentă din MOMA, New York, Brooklyn Museum și Corning Museum of Glass.
Cum funcționează
Mai mult decât aspectul impresionant al ustensilei, calitatea de chimist l-a ajutat pe inventatorul Peter Schlumbohm să studieze și să înțeleagă în mod clar chimia din spatele extragerii aromelor și cofeinei din cafea, de aceea a urmărit prin invenția lui să ajungă la un instrument care să realizeze extracția perfectă de fiecare dată.
Acum haideți să descoperim împreună funcționalitatea cafetierei Chemex, pentru a vedea dacă inventatorul Peter Sclumbohm și-a atins scopul prin invenția sa – acela de a face ca obiectele de zi cu zi să fie mai funcționale, atractive și mai plăcute de folosit.
Chemex este unic prin faptul că are un design dintr-o singură bucată și este din sticlă plană în jurul zonei de reținere a filtrului. Acesta mai are un orificiu prin care se toarnă cafeaua. Atunci când orificiul devine blocat de hârtia de filtre, se va crea o etanșare, astfel încât aerul va ieși foarte greu din cafetieră. Acest aspect, alături de faptul că nu există nicio modalitate prin care cafeaua să curgă pe părțile laterale ale hârtiei de filtru, face ca toată cafeaua să fie extrasă prin partea inferioară a conului filtrant. Totuși, trebuie să observați filtrul și să vă asigurați că spațiul dintre hârtia de filtru și orificiul de turnare rămâne separat de materialul de hârtie de filtru.
De ce aveți nevoie pentru prepararea cafelei cu Chemex
- În primul și în primul rând - cafea bună, proaspăt prăjită, fără de care nu vă recomandăm să vă apucați de treabă – 45,5 grame
- 1 litru de apă
- Un Chemex (în care să încapă 700-800 ml de apă :) )
- O râșniță (dacă nu ați luat cafeaua deja măcinată de la prăjitoria preferată)
- Un fierbător sau un vas în care să încălziți apa
- Un cântar de bucătărie
- Un cronometru
Modul de preparare a cafelei
1. Fierbeți apa. Este foarte important ca temperatura apei să atingă punctul de fierbere, pentru că acest lucru va ajuta la o mai bună extracție a cafelei.
2. Pregătiți filtrul pe care îl veți introduce în Chemex. Este foarte important ca filtrele să fie de calitate. Le puteți achiziționa în forme variate, fie rotunde, fie pătrate, iar unele dintre acestea chiar se pliază foarte bine pe forma Chemexului astfel încât să nu aveți dificultăți nici când îl așezați, nici când turnați apa, nici la finalul procesului.
3. În cazul în care filtrul nu are deja o formă care să vă ajute să îl introduceți ușor, îndoiți filtrul sub forma unui con.
4. Introduceți filtrul în Chemex, acoperind partea de sus a acestuia și fixându-l în orificiu, astfel încât să creeze o barieră de protecție pentru o extracție cât mai bună.
5. Când apa a început să fiarbă, îmbibați filtrul cu apă, turnând aproximativ 250 ml de apă pe toată suprafața filtrului. În acest fel filtrul se va lipi mai bine de pereții Chemexului și se va crea o barieră puternică. Atenție! Singurul loc unde filtrul nu trebuie să fie lipit de pereții Chemexului este zona de scurgere. Acest pas este esențial pentru un rezultat bun, adică o cafea preparată corect.
6. Dacă nu ați cumpărat cafeaua deja măcinată, acum este timpul pentru a o măcina cu drag și spor. Mărimea acesteia trebuie să fie precum cea a sării grunjoase.
7. Adăugați cele 45,5 g de cafea în filtru.
8. Dați deoparte apa clocotind și așteptați 30 de secunde, apoi turnați încep apa peste cafea, aproximativ de două ori volumul cafelei – aproximativ 100 ml de apă. În această etapă aproape toată compoziția rezultată va rămâne în filtru.
9. Așteptați încă 30 de secunde pentru ca apa să întrepătrundă cafeaua. Apoi turnați din nou apă peste cafea, timp de aproximativ 45 de secunde, adică încet și cu grijă, în formă de cercuri pentru ca apa să pătrundă cât mai bine cafeaua – aproximativ 400 ml de apă.
10. Faceți o nouă pauză de 30 de secunde și apoi turnați din nou timp de un minut restul până la 700 ml de apă.
11. Așteptați. În cazul nostru – pentru 700 ml de apă vom aștepta 5,5 minute. În funcție de cantitatea de cafea și apă acest pas poate dura între 3,5 și 7,5 minute.
12. Îndepărtați filtrul și serviți cafeaua.
13. Bucurați-vă de cafea!
Comentarii